2 Kings 8:25-29

Domnia lui Ahazia peste Iuda

(2 Cron. 22:1-6)

25În al doisprezecelea an al lui Ioram, fiul lui Ahab, regele lui Israel, a început să domnească Ahazia, fiul lui Iehoram, regele lui Iuda. 26Ahazia era în vârstă de douăzeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de un an. Numele mamei lui era Atalia, o nepoată a lui Omri, regele lui Israel. 27Și el a umblat pe calea familiei lui Ahab, făcând ce este rău înaintea ochilor Domnului, la fel ca familia lui Ahab, fiindcă era căsătorit cu cineva din familia lui Ahab.

28El a mers la război cu Ioram, fiul lui Ahab, împotriva lui Hazael, regele Aramului, în Ramotul Ghiladului. Acolo, însă, arameii l-au rănit pe Ioram. 29Regele Ioram s-a întors în Izreel ca să se vindece de rănile pe care i le făcuseră arameii la Rama, în timpul luptei cu Hazael, regele Aramului. Atunci Ahazia, fiul lui Iehoram, regele lui Iuda, s-a dus în Izreel ca să-l vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, deoarece acesta era rănit.

Copyright information for RonNTR